miercuri, 9 iulie 2008

Vasile Tarlev revine în politică

Se pare că ex-prim-ministru Vasile Tarlev revine în politică. Este vorba de crearea unei Asociaţii obşteşti care va avea drept scop promovarea relaţiilor moldo-ruse. Pînă la urmă nu este clar care e logica creării acestei organizaţii, cu excepţia faptului că ar putea fi un mijloc de relansare în politică a lui Vasile Tarlev.
Informaţie pentru presă despre crearea Comitetului organizatoric al Asociaţiei obşteşti „Prietenii Rusiei în Moldova / Друзья России в Молдове”
La 8 iulie 2008 în Chişinău un grup de iniţiativă, reprezentanţi ai intelectualităţii de creaţie şi ştiinţifice, oameni de afaceri, cultură etc. şi-au asumat iniţiativa creării Comitetului organizatoric al Asociaţiei obşteşti „Prietenii Rusiei în Moldova / Друзья России в Молдове”, organizaţie neguvernamentală, necomercială, nonprofit.Structura dată îşi va desfăşura activitatea pe tot teritoriul ţării în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova. Ea va colabora cu organele de stat şi cele publice, cu asociaţiile obşteşti din ţară şi de peste hotare ale căror scopuri nu contravin cu scopurile Asociaţiei. Misiunea organizaţiei constă în dezvoltarea în Republica Moldova a unei societăţi deschise, democratice, stimularea relaţiilor bilaterale moldo-ruse în domeniile culturii, învăţământului, ştiinţei, sportului, turismului şi în alte domenii ale sferei umanitare. Suntem convinşi că iniţiativa noastră va consolida bazele spirituale ale statalităţii moldoveneşti. Concomitent noi pledăm pentru colaborarea Moldovei cu toate ţările lumii, pentru consolidarea relaţiilor cu toate culturile şi civilizaţiile. Noi nu acceptăm duşmănia dintre popoare şi xenofobia sub nici o formă. Membru al organizaţiei poate deveni orice locuitor al Republicii Moldova şi orice originar al Moldovei care trăieşte peste hotarele ei. Noi salutăm apartenenţa la organizaţia noastră a oamenilor de orice vârstă, naţionalitate, religie sau profesie. Orientarea lor politică sau ideologică nu are nici o importanţă dacă aceşti oameni sunt părtaşi ai prieteniei popoarelor.
Preşedinte al Comitetului organizatoric al Asociaţiei obşteşti „Prietenii Rusiei în Moldova/ Друзья России в Молдове” unanim a fost ales dl Vasile Tarlev. Vicepreşedinte al Comitetului organizatoric a devenit Nicolae Ciornîi. Secretar responsabil al Comitetului organizatoric a fost ales Sergiu Nazaria.
Membri ai biroului Comitetului organizatoric au devenit oameni de ştiinţă, cultură, business, personalităţi remarcabile din ţară. A fost luată decizia ca pe parcurs de o lună de petrecut conferinţa de constituire a Asociaţiei obşteşti „Prietenii Rusiei în Moldova / Друзья России в Молдове”, organizaţie neguvernamentală, necomercială, nonprofit, cu participarea reprezentanţilor tuturor raioanelor republicii, inclusiv celor din stînga Nistrului.
E-mail: prietenii2008@gmail.com Tel. (37322) 22-10- 83 . +373 68307085